În fiecare an Episcopia Greco-catolică de Lugoj organizează o zi dedicată tinerilor din Eparhie. Mai multe detalii despre eveniment, vă invit să le luaţi de AICI. Pe blog voi trece pe scurt câteva gânduri personale despre această zi. De şapte ani, mă ocup de multe părţi din organizare printre care şi partea de imagine şi media. În fiecare an m-am străduit să avem şi mai ales să împărtăşim pe internet (foto şi video) şi cu alţii din bucuria noastră. Mi-a plăcut şi anul acesta … în ultimii doi ani, pe lângă Episcopie s-a implicat în organizarea întâlnirii şi ASTRU Eparhial Lugoj.

În medie dată la doi ani se întâmpla să-mi schimb şi sculele foto: dacă la ediţia din 2004 am avut un Vivitar de 2.1 MP, astăzi (datorită pasiunii desigur) am reuşit să păşesc în sfera DSLR, a entry-level-urilor. Am un NIKON D40 cu care-mi fac treaba excelent în acest moment. Pentru că sunt înnebunit după detalii, am ţinut mai mult pe body, obiectivul de zoom 55-200, şi nu-mi pare rău … Nu e uşor să surprinzi un cadru, chiar dacă aparatul ţi-e reglat la ISO, diafragmă şi timp de expunere (modul P). Mă urmăreşte mereu gândul că trebuie să fac în aşa fel încât să găsesc unghiul cel mai puţin explorat şi să mă străduiesc ca prin fotografiile ce le fac să transmit o anumită emoţie, altfel rămânem în continuare (ca) o picătură în ocean.