Pare puţin bizar faptul de a vorbi cu bucurie de un loc în care cu siguranţă nu ne dorim să ajungem: cimitirul. Aseară (1 noiembrie) pot spune că am avut parte de o plimbare prin cimitirul romano-catolic din Lugoj relaxantă şi plină de pace. Au venit şi anul acesta mulţi la mormintele celor dragi lor cu ocazia sărbătorii Tuturor Sfinţilor (1 noiembrie) sau cum i se mai spune în termeni populari, “Luminaţie”. Lumina feerică a lumânărilor, revederea cu unele persoane pe care nu le-am mai văzut demult, şi nu în ultimul rând luarea câtorva cadre, mi-a făcut seara mai diferită în sensul bun. Am ţinut neapărat să iau şi camera cu mine în ideea ca măcar vreo câteva fotografii să fac.  Am lucrat exclusiv pe modul manual. Uitasem de “compensarea expunerii” … însă noroc că m-am întâlnit cu dl. Laeţiu (ziarist) care mi-a reamintit şi de această setare. Dacă-mi luam şi trepiedul cred că aş fi putut da mai mult şi poate aş fi avut fotografii mai frumoase, mai bine compuse cu mai mult charm, însă în unele locuri am improvizat atât la setări cât şi la punctul de sprijin, punând aparatul ori pe o criptă sau pe un vas de piatră. Mai multe fotografii puteţi vedea pe Facebook AICI.

De fapt a fost o expoziţie comună de fotografii unde am expus alături de alţi pasionaţi de fotografie la Orăştie în cadrul unui eveniment local care am observat că a avut un impact pozitiv. Este vorba de Colocviul “Alternativele televiziunii” care s-a ţinut în ziua de 13 octombrie şi a fost organizat de către scriitorul orăștian Dan Orghici în colaborare cu  Casa de Cultură Orăştie. Alături de salonul de fotografie a mai existat şi un salon de pictură cu diferite creaţii ale celor pasionaţi de pictură. Alte momente ale colocviului: prezentarea unei scenete teatrale în premieră sub semnătura dramaturgului Ioan Drăgoi, precum şi diferite momente muzicale.

Evenimentul a dorit să aducă în fața tinerei generații alte moduri de a petrece timpul liber. Cine sunt vinovații consumului excesiv de televizor, cine și ce face ca tânăra generație să poarte nemeritata etichetă de „generație media”? Acestea au fost întrebările la care au răspuns câţiva conferenţiari în cadrul colocviului. „Alternativele televizorului” nu s-a dorit a fi o etichetă, un etalon, ci o posibilitate de alegere, încercând pe cât este cu putință, să demonstreze beneficiile artei în educație.Tema întâlnirii a fost nu atât un semnal de alarmă, cât o realitate, remontând actualitatea actului cultural.

Din păcate nu am putut fi prezent dar îi mulţumesc Dl. Dan Orghici pentru faptul că s-a gândit şi la mine oferindu-mi posibilitatea de a ieşi cu creaţiile foto şi dincolo de virtual. Totodată am luat-o ca şi pe un imbold în a încerca să “trag sforile” pentru prima expoziţie foto personală la care am început doar să mă gândesc.

Pe pagina Iubesc Fotografia de pe Facebook găsiţi cele cinci imagini cu care am participat la expoziţie.

Icoana Sfintei Fecioare Maria, a lăcrimat de două ori în anul 1934: o dată pe 31 septembrie şi a doua oară în 15 octombrie. Cazul a fost studiat încă de pe atunci, prin constituirea unei anchete din partea Episcopiei Greco-Catolice de Lugoj, condusă de P.S. dr. Alexandru Nicolescu, Episcopul Lugojului, cu asistenţa rev. canonic dr. Ioan Marianescu şi a Cl. dr. Iuliu Raţiu, prim-notar consistorial în Lugoj, luându-se mărturii scrise sub jurământ, de la martorii oculari. Din anul 1935 s-au organizat anual pelerinaje la Scăiuş, însă ele au încetat între anii 1948 şi 1989, perioadă în care a fost interzis cultul greco-catolic în România, dar au fost reluate după Revoluţia din 1989 din iniţiativa arhiepiscopului Ioan Ploscaru de pie memorie, trecut la cele veşnice în urma cu zece ani. De altfel, I.P.S.S. Ioan Ploscaru a scris şi o carte, „Icoana Maicii Sfinte de la Scăiuş”, în care a adunat declaraţiile a 144 de martori care au văzut această minune.

Am făcut mai puţine fotografii pentru că am avut şi alte atribuţii, însă am încercat să surprind şi “altfel” de cadre. Mi-aş fi dorit să fi avut mai mult timp pentru fotografie dar .. poate altădată.

Iată mai multe fotografii:

http://picasna.com/widget/gallery.swf

Mai multe fotografii găsiţi pe pagina IUBESC FOTOGRAFIA de pe Facebook.

Maşina era departe, dar copilul să uită înapoi căci acest tip de drum e mai întâi al autovehiculelor şi apoi al oamenilor care împing vehicule sau merg pe ele.  

Am ajuns pe una din pasarelele oraşului (cea peste calea ferată) de unde am început seria declanșărilor. Apusul în făcusem pe un alt pasaj (cel de pe Buziaşului). Obligatoriu îmi trebuia un obiectiv de zoom, trepiedul şi puţine informaţii de bază despre cum să expun. Restu’ era exerciţiu, pasiune, răbdare … Am tras cu 55-200-le, majoritatea în focală maximă, altfel rămâneam mândra Lună mi-ar fi ieşit doar un punct semi-luminat. M-am jucat la greu diafragma şi timpul de expunere … din păcate nu am putut aplica din ceea ce am citit pe net; singura “potriveală” cu cele citite, s-a învârtit la un moment dat în jurul valorilor lui F8 cu 1/60. Întunecându-se tot mai mult, aparatul nu mi-a mai dat posibilitatea să “reglez” cum trebuie şi am închis şedinţa. Devenea puţin frustrant iar ţânţarii m-au cam atacat în tot acest timp. Nu eram foarte mulţumit, dar era ceva. Cel puţin am încercat şi iată două cadre care mi-au plăcut.

Atâta a fost maximul ce l-a putut da un Nikkor 55-200 VR pe un D40. Sper ca la următoarea eclipsă de Lună să am măcar un semiprofesional si un tele de minim 400 mm. Până atunci, consideraţi cele expuse în categoria “experimental”.